Familia sturionilor – ACIPENSERIDAE

Sunt specii de peşti anadrome, răspândite pe toată emisfera nordică. Mare parte a vieţii o petrec în mare, Pastruga numai pentru reproducere migrează în râuri.. Unele specii au trecut, în mod secundar, în totalitate la viața în ape dulci, dar şi aceste specii sunt migratoare.
Sunt peştii cei mai puţin dezvoltaţi din apele noastre. Aparţin în subclasa peştilor cu schelet parţial cartilaginos (GANOIDEI).
Craniul lor este cartilaginos şi pentru întreg scheletul lor este caracteristic elementul cartilaginos. Şira spinării, având o grosime uniformă, creşte pe tot parcursul vieţii, şi are un important rol în endoschelet. Vertebrele există numai sub o formă rudimentară. Având un endoschelet nedezvoltat, exoscheletul joacă un rol important în viaţa lor. Pielea lor este netedă, solzii sunt înlocuiţi de granule osoase mărunte, amplasate sporadic pe toată suprafaţa corpului, respectiv de cele 5 şiruri longitudinale de scuturi osoase.
Dintre înotătoarele lor, cele pectorale sunt bine dezvoltate, iar rolul cel mai important în mişcarea peştilor, care este destul de greoaie, o au acestea, respectiv înotătoarele caudale heterocerce. Pe partea superioară a înotătoarelor caudale se găsesc solzii specifici. Morunul
Organele senzoriale nu sunt dezvoltate. Cele patru mustăţi, care se găsesc sub rostrul prelungit sub formă de trompă, îi ajută, în primul rând, în procurarea hranei. Gura lor este în întregime orientată în jos, este adecvată numai pentru culegerea hranei de pe fund. Se adaptează greu la condiţiile variabile de mediu. Pentru o viaţă normală necesită un habitat bogat în hrană; sunt destul de sensibili la poluarea apei. Locurile de reproducere se află pe porţiunile adânci, cu balast a râurilor. Unele familii ţin la locurile lor de reproducere, numai atunci îşi caută un nou loc, dacă ceva îi împiedică în migrarea pe râuri. Pentru folosirea mai bună a numărului mic de locuri bune de reproducere care le stau la dispoziţie, în cadrul unor specii s-au format familii care migrează toamna, respectiv primăvara. Primele încep migraţia încă de la sfârşitul verii sau pe parcursul toamnei, îşi petrec iarna în gropile din albia râului, şi îşi depun icrele relativ devreme, primăvara.
Sturionii care îşi depun icrele în acelaşi loc se încrucişează uşor (au apărut şi din Dunăre hibrizii cegii, respectiv ale păstrugii şi ale nisetrului). Se poate spune în mod general, că speciile de sturioni îşi depun icrele la 2-4 ani, şi ajung la capacitatea de reproducere destul de târziu. Puietul migrează de obicei pe fundul apei către mare (excepţie este puietul de păstrugă, care se străduieşte să ajungă la suprafaţă).Cega
Omul şi-a dat seama încă de mult, că poate captura cu uşurinţă sturionii care migrează în grupuri mari în amonte. Până când evoluţia civilizaţiei nu a influenţat într-o mare măsură numărul acestor specii, ele reprezentau captura cea mai importantă a pescarilor de pe râurile mai mari. Calitatea cărnii este deosebită, carnea fiind gustoasă, fără oase. Trebuie menţionat însă, că numai acolo a devenit o delicatese, unde i-a scăzut puternic numărul, și posibilitatea de capturare al speciilor de sturion. Din icrele lor cu conţinut nutritiv deosebit de ridicat se face cel mai scump caviar negru. Şi băşica peştilor mai mari –în primul rând al morunului – este materie primă importantă. Este adecvat pentru producerea gelatinelor fine; se utilizează şi pentru decantarea vinurilor şi a şampaniilor, mai demult se importa şi în ţara noastră pentru acest scop. În secolul nostru, rolul speciilor de sturioni a scăzut dramatic în capturile pescăreşti. Momentan cantitatea anuală pescuită este de aproximativ 27 de mii de tone, din care 95-96% este capturată în Rusia. Crescătoriile de sturioni sovietice amplasează anual milioane de puiet ale acestor specii de peşte, prin acest fel completând sporul natural al locurilor de reproducere naturală, pierdute în urma construcţiilor hidrotehnice şi al poluării.

În ultimele decenii s-au obţinut rezultate semnificative în Nisetru creşterea speciilor de sturioni în heleșteie. Scopul acestei activităţi este, pe de-o parte asigurarea creşterii unui puiet adaptat pentru popularea locurilor naturale, pe de altă parte, producerea prin cicluri de producţie multianuale de peşte valoros pentru comercializare. În creşterea intensivă în heleşteie şi în sisteme recirculante se recurge la creşterea mai multor specii de sturioni şi hibrizii acestora. Dintre aceşti hibrizi cel mai cunoscut este besterul obţinut din încrucişarea cegii cu morunul, cu a cărei creşteri intensive s-au făcut experimentări şi în ţara noastră.
Besterul a ajuns şi în câteva ape naturale din ţara noastră, dar prezenţa lui nu mai este probabilă.