Morunul – (Morun – Huso-Huso)

Corpul morunului Morunul este mai gros faţă de cel al celorlaltor specii de sturion, mişcarea sa este mai greoaie. Numărul scuturilor osoase de pe partea dorsală este de 11 – 15, cel al scuturilor laterale 40-60, iar cel de pe partea ventrală 9-12. Scuturile osoase se adâncesc treptat în piele, la exemplarele bătrâne se pot vedea mai puţin. Cu înaintarea sa în vârstă i-se modifică şi botul, devine mai moale şi treptat se scurtează. Mustăţile plate, ca nişte panglici sunt lungi, netezite, în spate ating buza superioară. Deschiderea gurii este mare, privită de jos atinge cele două margini ale capului. Culoarea corpului este gri, burta este de un alb murdar.

Răspândirea morunului

Trăieşte în Marea Neagră, Azov, Caspică şi Adriatică, respectiv în râurile mai mari care se varsă în acestea. În aceste zone au fost semnalate subspecii pe partea estică a Mării Negre (H. h. orientalis), în marea Azov (H. h. maecticus) şi în Marea Caspică (H. h caspicus). Înainte de lucrările de regularizare a înotat pe Dunăre până la Passau, dar după aceste lucrări aria sa de răspândire s-a redus treptat. Lungimea totală a exemplarului a fost de 300 cm, greutatea de 181 kg.

Biologie

Morunul este un peşte marin, Morun care numai pentru reproducere se retrage în râuri. O parte din efectiv părăseşte marea toamna deja, şi petrece iarna în râu, cealaltă parte începe migrația numai primăvara. Îşi depune icrele cu diametrul cuprins între 2,5-3 mm în diferite locuri, variabil în martie-mai. Numărul icrelor poate să ajungă de la câteva sute de mii până la 7 milioane. Puietul care iese în aproximativ 8 zile, după 9 zile de la ieşire începe să se alimenteze singur. După depunerea icrelor, morunul se reîntoarce imediat în mare, şi nici puietul nu zăboveşte mult în apa dulce, ci migrează în apa semi-sărată a deltei, iar după câţiva ani, în mare.
Hrana sa în anii de tinereţe îl reprezintă organismele faunei de pe fundul apei, mai târziu este compus predominant din peşti. Gura sa mare face posibil ca spre deosebire de celelalte specii de sturioni, să consume nu numai specii de gobiidae, ci şi specii de heringi, respectiv crapi care trăiesc în ape semi-sărate.
Creşte deosebit de repede în primii patru ani de viaţă, după care creşterea se încetineşte. Devine propice pentru reproducţie la vârsta de 12-18 ani (cei cu lapţi de obicei cu 4 ani mai repede decât cei cu icre). Conform datelor din literatură, poate atinge şi vârsta de 100 de ani. Lungimea corporală maximă este de 9m, iar greutatea corporală poate ajunge până la 1500 kg.

Utilizare

Odinioară, migrarea masivă a morunului determină veniturile pescarilor. Capturile legendare de morun reprezintă un capitol minunat al pescuitului din ţara noastră. După începutul promiţător al experimentărilor din anii 1970 cu hibrizii de morun x cegă („bester”) acestea au fost abandonate din cauza greutăţilor de procurare a materialului de reproducere.
Pescuitul său – asemenea cu celelalte specii de sturioni – se face cu plase fixe şi plase trase, respectiv cu cârlig. Pe cursul inferior al Dunării, conform convenţiilor internaţionale, pescuitul se face cu aşa-numitul cârlig de morun.