PĂSTRUGA – Acipenser Stellatus Pallas

Acipenser Stellatus Pallas pastruga
Corpul este suplu, alungit. Numărul scuturilor osoase dorsale este de 12-16, cel al scuturilor laterale de 30-40, cel al scuturilor osoase ventrale de 10-12. Nasul său alungit, care este puţin îndoit în sus îl deosebeşte de rudele sale. Mustăţile sale sunt netede, nu sunt franjurate, scurte. Buza inferioară este crestată la mijloc. Culoarea corporală pe spate este de un maro roşiatic închis, pe partea laterală mai deschis. Burta este albă.

Răspândire

pastruga 2 Este o specie de sturion, care trăieşte în zonele colectoare ale afluenţilor Mării Negre, Mării Caspice şi Mării Azov. Sporadic se găseşte în peninsula Balcanică, în marea Adriatică şi în râurile care se varsă în aceasta, respectiv în Marica. S-a populat şi Lacul Aral cu acest tip de pește. Înainte de regularizarea apelor se găseau în Dunăre, până la Bratislava, iar în Tisa până la Tokaj. Ultimul exemplar capturat cunoscut în  Ungaria a fost în 1965, cu o lungime de 100 cm, la Mohács. În România cantități mai mari se pescuiesc în apropierea Deltei, în Marea Neagră.

Biologie

Sturioni - pastrugaLocul de reproducere se găseşte, ca la celelalte specii de sturioni, în râuri, mai aproape de mare. Au fost descrise forme care migrează în râuri primăvara, respectiv toamna; în schimb nu se cunosc păstrugi care ar fi trecut la vieţuirea în ape dulci. Perioada de reproducere se prelungeşte din primăvară până la sfârşitul verii. Puietul este angrenat la suprafaţa apei cu viteză mare către mare, cel mult 2-3 luni în apă dulce. Alimentaţia sa este asemănătoare cu cea a altor specii de sturioni, în unele locuri dominante fiind compusă din larvele de ţânţari, în altele din gobiidaele mărunte care trăiesc pe fundul apei. Conform literaturii de specialitate, poate ajunge la lungimea maximă de 220 cm şi la greutatea maximă de 68 kg.

Utilizare

Odinioară se găseau și în porţiunea din Ungaria a Dunării, rar însă. Sporadic mai apărea câte un exemplar şi din celelalte râuri mai mari. În ultimii ani i-a scăzut importanţa piscicolă pe Dunărea de Jos. Cantităţi mai mari se pescuiesc numai pe porţiunea rusească, respectiv în apropierea Deltei, în Marea Neagră.