Cega – Acipenser ruthenus (Sturion)

Cu corpul său aerodinamic, graţios, pe bună dreptate poate fi numit cel mai spectaculos peşte din apele noastre. Capul alungit se termină cu un nas. Lungimea nasului prezintă o mare diversitate individuală. Dedesubt se află gura de mărime medie, care s-a adaptat la preluarea hranei de pe fundul apei. Buza sa inferioară este crestată la mijloc, pe baza căreia se poate deosebi de viza (Acipenser nudiventris). Diferă şi de celelalte specii de sturioni prin forma gurii şi aranjamentul firelor de mustaţă. Cele patru fire de mustaţă franjurate ale cegii sunt relativ lungi, netezite ajung la buza superioară. Ochiul său este foarte mic, aşa se pare că nu are un rol important în orientarea sa. Înotătoarea ventrală este mare şi puternică, înotătoarea dorsală este aproape de coadă, deasupra înotătoarei dorsale de desubtul cozii.Pe spatele său găsim un şir de scuturi mari (12-17 scuturi dorsale). Pe ambele părţi ale corpului putem vedea câte un rând de scuturi mici laterale, şi un scut ventral. Numărul scuturilor în primul caz e de 57-71, în al doilea caz 12-18.

Cea mai mare parte al corpului cegii este de un maroniu închis, eventual cu nuanţe verzui. Burta este galbenă. Din culoarea sa de bază închisă se disting bine scuturile de un gri deschis. Înotătoarele sale ventrale de pe burtă şi de sub coadă sunt roşiatice, celelalte înotătoare sunt de un gri spălăcit.

Răspândire

Cega se regăseşte în bazinele colectoare de apă din nordul şi vestul Mării Negre, în râurile care se varsă în Marea Azov, în bazinele colectoare de apă din nordul şi vestul Mării Caspice, dintre râurile care se varsă în Marea Nordică în sistemul de ape Ob-Irtisz-Jenyiszej. A fost naturalizată cu succes în Daugava care se varsă în Marea Baltică, în Dvina de Nord (Marea Albă) şi în Pecsora (Marea Marents). Nu se cunosc rezultatele populării în apele din Amur şi Kamcsatka. În Europa de Vest s-a încercat în mai multe locuri, fără rezultate, naturalizarea lor. Pe Dunăre şi în afluenţii mai mari se găseşte până în Bavaria, deşi pe cursul superior sunt deja foarte rari. Din râurile secundare mai puternic poluate a dispărut în totalitate.

Biologie

Este o specie de sturion care a trecut în întregime la viaţa în ape dulci, numai în zona colectoare de ape al Mării Caspice este cunoscută forma sa care migrează în delta cu apă semisărată. În râurile mai mari îşi caută hrana pe fundul apei tot anul în echipe mai mici. Formează roiuri mai mari numai la iernare şi în perioada de reproducere. Hrana cegii o reprezintă larvele, melci mărunţi şi resturi vegetale care se află în nisip, nămol sau lipit de pietre. Este cunoscut în rândul pescarilor faptul că pentru cega din Tisa larva efemerei (Palingenia longicauda) reprezintă o delicatese. Exemplarele mai mari consumă cu plăcere şi puiet de peşte mărunt. Conform celor constatate de acesta, exemplarele tinere încă din prima lună a vieţii lor consumă aproape acelaşi tip de hrană ca şi exemplarele mature. Dintre organismele nutritive răspândirea cea mai mare o are specia Hydropsyche ornatula (42,2%), după care reprezentanţii cei mai mici ai larvelor de efemere. (Acest lucru clarifică acele greutăţi care apar pe parcursul creşterii puietului de cegă în condiţii artificiale.) Elementele cele mai importante ale hranei cegii adulte sunt TRICOPTERA, raci (AMPHIPODA) şi larve de ţânţari (CHIROMONIDA). Hrană cu compoziţie asemănătoare a fost găsită şi cu ocazia cercetărilor efectuate pe diferitele râuri din Rusia. Iarna cega se retrage în grupuri mai mari în gropile mai adânci ai albiei, dar conform observaţiilor, şi în aceste situaţii preia o cantitate mică de hrană. În general ritmul de creştere al cegii se determină din secţiunea realizată din raza tare al înotătoarei dorsale, care arată cercurile anuale, ca şi solzii la alte specii de peşti. Cega tânără se dezvoltă deosebit de repede – spre deosebire de alte specii de peşte din râurile noastre. Atinge dimensiunea minimă la care se pot captura (40 cm) cu mulţi ani înainte să ajungă la maturitatea sexuală. Exact din această cauză ar fi necesară studierea ritmului său de creştere în apele noastre. Date despre ritmul creştere in sistem intensiv:

În mod excepţional poate atinge şi greutate de 6-7 kg şi lungime de 1m, dar literatura de specialitate străină pomeneşte şi de dimensiuni mai mari decât acestea. Cega record din pescuitul autohton a fost capturat în 1975 pe Drava. Greutatea sa era de 5640 g, iar lungimea de 83 cm.
Masculii ajung la maturitate sexuală la 4-5 ani, iar femelele numai la 5-6 ani. Conform observaţiilor, în acest domeniu este mare varietatea individuală, există exemplare care încă nici la 6 ani nu au ajuns la maturitate sexuală.
Pe când masculii care au ajuns la maturitate sexuală participă în fiecare an la reproducere, ciclul sexual al femelelor se prelungeşte după vârsta de şapte ani şi ţine încă doi ani. La exemplarele tinere, care au ajuns recent la maturitate sexuală, se derulează rapid maturarea gameţilor şi absorbţia icrelor nedepuse, la exemplarele mai bătrâne acest fenomen este mai lent.

Cega alege ca şi locuri pentru reproducere cursurile de râu situate deasupra locului unde stau în mod curent, în gropi adânci de 6-10m, fără aluviuni, cu fund cu pietriş. Se cunosc locuri de reproducere, unde apar în fiecare an, în mod sistematic echipele de cegi dornice de reproducere, şi există locuri pe care le folosesc numai în anumiţi ani – depinzând de nivelul apelor şi eventualelor lucrărilor de amenajare a albiilor. Perioada de reproducere ţine cu anumite întreruperi de la mijlocul lui aprilie până la sfârşitul lui mai, la o temperatură a apei de 12-16 °C. Nu este cunoscut exact jocul nupţial şi comportamentul cu ocazia reproducerii al cegii. În funcţie de vârsta sa, un exemplar cu icre creşte 10-60 de mii de boabe de icre de 2-2,5 mm diametru. Icra este lipicioasă, aşa că rămâne lipită pe pietrişul fundului contrar curentului de apă. Pentru dezvoltarea icrelor este nevoie de 60-90 de grade-zile. Larvele la eclozare au o lungime de 7-8 mm, încep alimentaţia individuală după 5-6 zile. Conform unor date de incredere la pescuitul de probă în una din ramurile din delta Dunării, lungimea medie al puietului a fost în mai de 25,8 mm, în iunie de 40,5 mm iar în iulie de 98,0 mm. Valorile medii ascund o dispersie mare, deoarece în această apă reproducerea cegii se desfăşoară între începutul lui aprilie până la mijlocul lui iunie. În iulie cel mai mare puiet a avut lungimea de 117 mm şi greutatea de 8,65 g.

Utilizare

Importanţa cegii în pescuitul din râurile noastre era mult mai mare pe vremuri, decât în zilele noastre. Aşa se pare că regularizările de râuri şi poluările apelor, mai ales dacă se petrec în perioadele de reproducere, influenţează în mod defavorabil modificările efectivelor de peşte. Despre efectele barajelor se împart deja părerile biologilor piscicoli. Majoritatea lor consideră nocive aceste edificii, dar găsim şi păreri contrare. Şi în ţara noastră o parte dintre experţi presupun că barajele de pe porţiunea sărbă al Dunării şi Tisei au influenţat în mod favorabil efectivele de cegă din Romania. Este discutabil faptul că, creşterea efectivelor din ultimii ani în ce măsură a fost produsă de populările sistematice, şi în ce măsură de condiţiile hidrologice schimbate.
Efectivele de cegă al apelor noastre a scăzut continuu de altfel până la sfârşitul anilor şaizeci. Aceste fapte au fost reflectate de altfel şi în statisticile de pescuit. Punctul inferior a fot în anul 1996, când captura pescarilor a scăzut la 1800 kg. Pe parcursul unui deceniu au stagnat capturile, în urma căreia cega a intrat temporar în categoria speciilor de peşti protejaţi. În partea a doua al anilor 70 a început îmbunătăţirea capturilor pe toate locurile sale majore de baştină (cu excepţia Crişurilor). Recordul a fost realizat în anul 1984, cu o captură de 13319 kg, dar şi media anilor 1981/85 a atins 10500 kg-e.
Valorificarea se realizează, cu o deosebită eficienţă, cu predilecţie în hanurile cooperativelor de producţie de pescuit. Exact din această cauză cooperativele de producţie de pescuit azi sunt interesate de creşterea efectivelor, sacrificând sume tot mai mari în fiecare an pentru popularea cegii. (Contradicţie interesantă: în anii în care cega era specie protejată, întreprinderile piscicole nu se angajau cu plăcere la repopulare, deoarece le era frică de continuarea restricţiilor).

În pescuit cega nu-şi ocupă încă rolul pe care ar trebui să-l aibă. Din păcate, trucurile pescuitului cegii, în special alegerea locului de pescuit nu se poate însuşi din cărţi de specialitate. Sunt puţini pescarii care s-au specializat pe pescuitul cegii, din această cauză acest peşte nobil de multe ori se agaţă întâmplător pe cârlig. Pe lângă condiţiile hidrologice variabile şi acest lucru explică faptul că în captura naţională de peşte cantitatea de cegă prezintă valori variabile. Conform jurnalelor de pescuit pescarii au capturat în 1985 6743 kg de cegă, iar în perioada 1981/85 în medie 6000 kg.
Sporirea efectivelor de cegă se justifică şi prin faptul că prin acest fel hrana produsă în albiile râurilor se transformă astfel într-o carne valoroasă, gustoasă, fără oase. (Singura caracteristică nefavorabilă de care se poate pomeni este faptul că pe porţiunile poluate carnea de cegă dobândeşte un gust fenolic.) Deoarece în următorii ani nu se poate conta la creşterea efectivelor pe motive hidrologice, pentru dezvoltare este neapărat necesar creşterea populărilor. Din păcate, până la începutul anilor şaptezeci această tehnologie nu a putut deveni industrială, din această cauză populările de multe ori lipseau ani la rând, şi nu s-a putut constata efectul acestor populări.
Începând cu anii şaptezeci, activitatea de reproducere a devenit sistematcă. Nu putem vorbi însă de înmulţire artificială adevărată, numai de un „ajutor” într-o anumită măsură în procesul natural de înmulţire. La înmulţirea industrială se prinde cega de pe locurile de reproducere cunoscute, se însămânţează artificial produsele de reproducere colectate de la aceştia, le eclozează, după care precresc puietul eclozat. În mod practic rezultatul depinde de maturaţia în condiţii naturale, care este deosebit de variabil în asemenea condiţii. Deoarece maturarea se poate stimula numai cu extractul din hipofiza sturionilor – greu de procurat -, în ultimii ani se fac experimentări reuşite cu produse sintetice cu efecte hormonale. Puietul obţinut prin înmulţire artificială la început este hrăni cu viermi rotifera, mai târziu cu Tubifex, până la mărimea de 6-7 cm, după care sunt amplasaţi în apele care corespund cerinţelor lor. Creşterea în continuare în crescătorie este limitată de considerente economice – în primul rând preţul ridicat al Tubifexului. Până acum nu s-a reuşit producerea hranei artificiale, din această acuză nu au dat rezultate bune şi din punct de vedere economic experimentările legate de producerea intensivă de cegă. Domeniul specific de valorificare a cegii este acvaristica. Anual se pot valorifica cantităţi mari de puiet în comerţul cu peştii ornamentali.